Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident cumplit în Suceava: doi morți și patru răniți

Accident cumplit în Suceava: doi morți și patru răniți

Accident cumplit în Suceava: doi morți și patru răniți
29 Aug 2019   •   22:29

Doi morţi şi patru răniţi, dintre care doi copii, este bilanţul unui grav accident produs joi seara pe DN 17, la ieşirea din Stroieşti spre Ilişeşti, în urma coliziunii dintre două autoturisme, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată. 

La faţa locului au intervenit pompierii militari cu modul SMURD şi autospecială de descarcerare, dar şi patru ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. 

O persoană a murit pe loc, pentru cea de a doua s-au efectuat manevre de resuscitare fără succes şi s-a declarat decesul, ambele victime, soţ şi soţie, fiind în maşina care circula regulamentar dinspre Suceava spre Gura Humorului, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu. 

Celor patru răniţi li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportaţi, ulterior, la spital. 

Din primele cercetări, potrivit lui Epureanu, vinovat de producerea accidentului ar fi şoferul autoturismului care circula dinspre Gura Humorului spre Suceava şi a intrat pe contrasens. 

Circulaţia în zonă a fost temporar blocată pe timpul cercetărilor şi intervenţiei salvatorilor. 

Poliţia urmează să stabilească împrejurările şi cauzele exacte ale producerii accidentului. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close