Antena 3 CNN Actualitate Locale Metoda inedită prin care un gălățean a încercat să-şi ascundă urmele unui accident

Metoda inedită prin care un gălățean a încercat să-şi ascundă urmele unui accident

Un șofer care a lovit cu mașina un bătrân de 83 ani a încercat să-şi şteargă urmele şi să scape basma curată.

Metoda inedită prin care un gălățean a încercat să-şi ascundă urmele unui accident
Sursa foto: Profimedia
de Alexandra Dima    |    26 Ian 2023   •   14:30

Un bărbat din Galaţi a lovit cu maşina un pieton şi a fugit imediat de la locul accidentului. Mai mult decât atât, el a încercat să ascundă orice urmă şi şi-a dus maşina la fier vechi! 

El a fost descoperit la două zile după ce a fugit de la locul producerii accidentului. Victima sa se află în stare gravă la spital.

Accidentul a avut loc luni, pe o stradă din orașul Galați. Potrivit Poliției, un bărbat, în vârsta de 83 de ani, care traversa neregulamentar, a fost lovit de o mașină. Șoferul acesteia nu a oprit și a părăsit locul producerii accidentului.

Victima a fost dusă cu ambulanța la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați. Bătrânul a rămas internat în stare gravă la terapie intensivă.

Citeşte şi: Un şofer fără centură a zburat cu maşina de pe autostrada A4, în Ovidiu. Accidentul a fost filmat de o cameră de supraveghere 

După două zile de căutări, polițiștii l-au găsit pe șofer. Anchetatorii au aflat cu uimire că deja mașina fusese dusă la un centru de fier vechi.

„În urma activităților investigative efectuate de polițiștii, la data de 25.01.2023, a fost identificat conducătorul auto implicat în acest eveniment rutier, fiind vorba de un tânăr, cu vârsta de 23 de ani, domiciliat în municipiul Galați. Acesta a încercat să ascundă urmele producerii accidentului rutier, astfel că la scurt timp, a dus autoturismul la un centru de colectare și reciclare deșeuri feroase și neferoase din municipiul Galați, centru unde a fost găsit și ridicat acest autovehicul, în vederea continuării cercetărilor”, au anunțat reprezentanții IPJ Galați.

Bărbatul a fost luat de la locul de muncă și a fost reținut pentru 24 de ore. În acest caz se fac cercetări într-un dosar penal de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia. Joi, șoferul este așteptat în fața instanței și ar putea fi arestat preventiv.

×
Subiecte în articol: Galați accident
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close