Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav: Cinci persoane rănite, după impactul dintre un microbuz și un autoturism

Accident grav: Cinci persoane rănite, după impactul dintre un microbuz și un autoturism

Accident grav: Cinci persoane rănite, după impactul dintre un microbuz și un autoturism
28 Noi 2019   •   19:58

Cinci persoane au fost transportate cu ambulanţele la spital, joi seară, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un microbuz de călători, în municipiul Medgidia.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, patru dintre persoanele rănite se aflau în microbuz, iar alta, în autoturism. Trei dintre victime au suferit traumatisme craniocerebrale, una - fractură la un picior, iar alta - traumatism craniofacial.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje, de la SMURD şi SAJ, cele cinci victime fiind transportate la spitalul din Medgidia. Ulterior, au fost transferate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, accidentul rutier a avut loc pe fondul neacordării de prioritate de către şoferul autoturismului, microbuzul ricoşând ulterior într-un stâlp de electricitate. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: accident microbuz
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close