Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav în Caraș-Severin: Un microbuz și un TIR s-au izbit. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Accident grav în Caraș-Severin: Un microbuz și un TIR s-au izbit. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

R.M.
<1 minut de citit Publicat la 11:27 28 Iul 2025 Modificat la 11:27 28 Iul 2025
112
Cele trei victime au fost transportate la spital, conştiente / Sursa foto: Facebook/ SMURD

Trei persoane, printre care doi minori, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident de circulaţie care a avut loc, luni dimineaţa, pe DN6, în apropiere de localitatea Topleţ, şi în care au fost implicate un microbuz de călători şi un TIR, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin.

În urma evaluării medicale de la locul accidentului, cele trei victime au fost transportate la spital, conştiente.

În microbuz se aflau opt pasageri, dintre care trei persoane au necesitat îngrijiri medicale. Având în vedere numărul potenţial mare de victime, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, pentru o mobilizare eficientă a resurselor şi o mai bună coordonare a intervenţiei”, a precizat sursa citată.

La locul accidentului au acţionat mai multe echipaje ale pompierilor din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane, cu o autospecială de stingere şi patru subofiţeri, două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Caraş-Severin şi un echipaj SMURD de la ISU Mehedinţi.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close