Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav în Suceava, după ce un șofer a adormit la volan. Sunt cinci victime

Accident grav în Suceava, după ce un șofer a adormit la volan. Sunt cinci victime

Accident grav în Suceava, după ce un șofer a adormit la volan. Sunt cinci victime
01 Aug 2018   •   18:51

Cinci persoane au ajuns miercuri după-amiază la spital, în urma unui accident rutier produs pe drumul european E85, în localitatea Româneşti, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

La faţa locului au intervenit două echipaje de descarcerare, o ambulanţă SMURD TIM şi patru echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Cinci victime, dintre care una în stare de inconştienţă, au fost transportate la spital.

Potrivit poliţiştilor, un bărbat în vârstă de 36 de ani din localitatea suceveană Bălcăuţi, care se întorcea acasă din Italia, a adormit la volan cu câţiva kilometri înainte să ajungă acasă, a pătruns pe contrasens, a acroşat lateral un autovehicul din Ucraina condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani, iar apoi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani care venea în spatele maşinii din Ucraina şi pe care a răsturnat-o în afara părţii carosabile.

În maşina bărbatului care a provocat accidentul se mai aflau soţia şi copilul acestuia, iar în maşina condusă de bărbatul de 51 de ani se afla nepotul acestuia în vârstă de 14 ani. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: accident Suceava victime Suceava
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close