Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident în lanț pe A2: O persoană a murit și două sunt rănite. Traficul a fost reluat după trei ore

Accident în lanț pe A2: O persoană a murit și două sunt rănite. Traficul a fost reluat după trei ore

Accident în lanț pe A2: O persoană a murit și două sunt rănite. Traficul a fost reluat după trei ore
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    23 Dec 2016   •   12:25

UPDATE 12.25 - Traficul rutier a fost reluat pe autostrada A2, pe sensul de mers spre Constanţa, după ce a fost blocat vineri dimineaţa circa trei ore în urma producerii unui accident de circulaţie la kilometrul 82, pe tronsonul Lehliu-Gară - Drajna, informează agerpres.ro.

De asemenea, poliţiştii rutieri atrag atenţia că în zonă este în continuare ceaţă, iar vizibilitatea este de aproximativ 100 de metri, fenomenul fiind prezent și pe celelalte tronsoane ale autostrăzii. 

UPDATE 11.50 - Una dintre cele trei persoane rănite, vineri dimineaţă, în urma accidentului de pe Autostrada Soarelui, în care au fost implicate trei autovehicule, a murit, potrivit News.ro.

Potrivit echipajelor medicale care au intervenit la locul accidentului, persoana rănită mai grav în accidentul de pe A2 a intrat în stop cardio-respirator şi a murit.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul este în continuare oprit pe Autostrada Soarelui, din cauza acestui accident, fiind deviat pe ruta DN3A Lehliu-Gară. 

----------------------------

Știrea inițială 08.47

Un accident rutier în lanț în care au fost implicate trei mașini a avut loc, vineri dimineață, pe Autostrada Soarelui, A2 spre Constanța.

Trei persoane sunt rănite, dintre care una este încarcerată.

Accidentul a avut loc după ce un autoturism a lovit o autoutilitară folosită pentru împrăștierea de material antiderapant, ce se deplasa pe banda de urgență. 

Ulterior, autoturismul a fost lovit de un alt autoturism. 

Traficul rutier este deviat de la km 64, prin localitatea Lehliu.
 

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close