Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident îngrozitor în Vâlcea. Patru autoturisme au fost implicate

Accident îngrozitor în Vâlcea. Patru autoturisme au fost implicate

Accident îngrozitor în Vâlcea. Patru autoturisme au fost implicate
de S.T.    |    01 Mar 2019   •   18:23

Trei persoane, între care doi minori, au fost rănite vineri după-amiază, în urma unui accident în lanţ produs la ieşirea din municipiul reşedinţă către oraşul Horezu, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Vâlcea.

Potrivit acestora, în accident au fost implicate patru autoturisme, din primele date, vinovat de producerea lui fiind un şofer care nu s-a asigurat când a ieşit dintr-o benzinărie. 

„Din primele date se pare că autoturismul ar fi ieşit din staţia peco fără a se asigura, fiind lovit de o altă maşină care circula pe sensul Râmnicu Vâlcea către Horezu, după care ar fi fost proiectată în alte două autovehicule”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Bălteanu. 

În urma impactului, cinci persoane au suferit diverse traumatisme, trei dintre acestea fiind transportate la spital. 

Traficul rutier a fost blocat aproximativ o jumătate de oră pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea-Horezu, timp în care, în zonă s-a circulat alternativ. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: accident Valcea autoturisme
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close