Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav în Mehedinți. Trei tineri, cu vârste între 18 și 22 de ani, au murit

Accident grav în Mehedinți. Trei tineri, cu vârste între 18 și 22 de ani, au murit

Trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani au murit, marți seara, într-un accident în care au fost implicate un autoturism și un TIR.

Accident grav în Mehedinți. Trei tineri, cu vârste între 18 și 22 de ani, au murit
Sursa foto: Facebook/ SMURD
de Silvia Preda    |    16 Mai 2023   •   22:30

Două echipaje de pompieri din cadrul Stației Vânju Mare au intervenit, marți seara, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident produs între un autotren și un autoturism pe DN 56A, la ieșire din orașul Vânju Mare spre localitatea Bucura.

La fața locului, au fost mobilizate și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, transmite ISU Mehedinți.

Citeşte şi: Un bărbat de 37 de ani a murit, după ce două maşini s-au ciocnit în Argeş

În urma accidentului, trei victime au rămas blocate în autoturism și a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru extragerea acestora.

Salvatorii au descarcerat victimele, două tinere, de 18, respectiv 22 de ani, și un tânăr de 19 ani, care se aflau în stare de inconștiență, în stop cardio-respirator. După extragerea victimelor s-au început manevrele de resuscitare de către echipajele SMURD și SAJ.

"Din păcate, aceștia nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarați decedați de către medicul SAJ", a transmis ISU Mehedinți.

×
Subiecte în articol: mehedinti accident
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close