Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident pe DN 7. Patru persoane, printre care două minore, au fost rănite

Accident pe DN 7. Patru persoane, printre care două minore, au fost rănite

Accident pe DN 7. Patru persoane, printre care două minore, au fost rănite
05 Ian 2019   •   10:46

Patru persoane, între care două minore, au fost transportate, sâmbătă dimineaţa, la spital, cu traumatisme uşoare, în urma unui accident care a avut loc pe DN 7, în localitatea Lazaret, informează IPJ Sibiu.

Potrivit sursei citate, pe DN 7, la kilometrul 243, un şofer de 36 de ani, pe fondul vitezei neadaptate, în timp ce conducea spre Sibiu, a pierdut controlul direcţiei şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit o glisieră metalică şi un cap de pod, ricoşând apoi pe banda 1 a sensului sau de mers.

Şoferul, pasagerul de 41 de ani şi două minore de 10 şi 15 ani, au fost răniţi uşor, fiind transportaţi la spital. În zonă nu sunt probleme mari de trafic, conform IPJ Sibiu.

Potrivit ISU Sibiu, la faţa locului au intervenit trei echipaje SMURD.

"Un bărbat este cu fractură la umăr, iar un bărbat şi două fetiţe, cu traumatisme minore, toţi patru fiind transportaţi la spital", au anunţat reprezentanţii ISU Sibiu.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: persoane accident ranite
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close