Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident între o mașină și un taxi într-o intersecție din Sibiu | Doi cetățeni străini au ajuns la spital

Accident între o mașină și un taxi într-o intersecție din Sibiu | Doi cetățeni străini au ajuns la spital

Un accident în care au fost implicate un autoturism și un taxi în care se aflau doi clienți a avut loc vineri într-o intersecție din Sibiu. Doi cetățeni străini au fost răniți și au fost duși la spital.

Accident între o mașină și un taxi într-o intersecție din Sibiu | Doi cetățeni străini au ajuns la spital
Sursa foto: Hepta/ Mediafax Foto / Alexandru Dobre
de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Noi 2023   •   19:09

Din primele cercetări făcute de polițiști a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Independenței, în regim taxi, cu 2 clienți pasageri, un sibian în vârstă de 67 de ani a pătruns în intersecția cu strada Lucian Blaga fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un cetățean străin în vârstă de 27 de ani, pe care l-a proiectat în alt autoturism parcat.

Șoferul autoturismului și un pasager din mașina acestuia, un bărbat în vârstă de 49 de ani, tot cetățean străin, au fost răniți și au fost transportați la spital.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Citeşte şi: Cadavrul unui bărbat, descoperit pe malul lacului Mogoșoaia | O femeie a sunat la 112

×
Subiecte în articol: accident taxi Sibiu
Parteneri
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România!
x close