Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident cumplit transmis Live pe Facebook, la Ţinteşti, în Buzău, cu un mort şi şase răniţi

Accident cumplit transmis Live pe Facebook, la Ţinteşti, în Buzău, cu un mort şi şase răniţi

Un bărbat a murit, iar alte şase persoane au fost grav rănite, în urma unui accident cumplit transmis Live pe Facebook în zona localităţii Ţinteşti, în judeţul Buzău.

Accident cumplit transmis Live pe Facebook, la Ţinteşti, în Buzău, cu un mort şi şase răniţi
Sursa foto: Facebook Live
de Adrian Bonciu    |    16 Sep 2021   •   14:21

Accidentul transmis Live pe Facebook s-a produs pe DN 2B, miercuri, 15 septembrie 2021, în jurul orei 22.00, în zona localităţii Ţinteşti din Buzău.

Potrivit Poliției Rutiere, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Brăila către Buzău, un șofer de 56 de ani, din Tulcea, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus pe aceeași direcție de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Brăila.

În urma coliziunii, autoturismele au ieșit în afara carosabilului.

Accidentul s-a soldat cu moartea șoferului de 56 de ani și rănirea altor șase persoane care au fost transportate la Spitalul Județean Buzău.

Şoferul din Tulcea care şi-a pierdut viaţa conducea un autoturism marca BMW X5, iar înainte de accident, o pasageră din maşină transmitea Live pe Facebook imagini cu şoferul şi pasagerul din dreapta.

Accident transmis Live pe Facebook în Ţinteşti, Buzău

Cel mai probabil, din cauza faptului că nu era atent, şoferul de 56 de ani a intra în plin, cu viteză, într-o maşină care circula în faţa sa.

În urma impactului, ambele maşini au fost proiectate pe contrasens, acolo unde s-au lovit de un alt autoturism şi apoi au ajuns în afara carosabilului.

Pentru şoferul de 56 de ani, medicii chemaţi la locul accidentului nu au mai putut face nimic, în timp ce alte şase persoane, grav rănite, au fost transportate de urgenţă la spital.

×
Subiecte în articol: Țintești Buzau accident
Parteneri
Directorul ANM anunță prognoza meteo în România. În unele zone va ninge
x close