Antena 3 Actualitate Locale Adolescent electrocutat în zona gării din Sfântu Gheorge. Se urcase în tren ca să facă niște fotografii

Adolescent electrocutat în zona gării din Sfântu Gheorge. Se urcase în tren ca să facă niște fotografii

17 Mai 2018   •   13:51
Adolescent electrocutat în zona gării din Sfântu Gheorge. Se urcase în tren ca să facă niște fotografii

Un adolescent, în vârstă de 14 ani, s-a electrocutat după ce s-a urcat într-un tren pentru a face poze. Acesta s-a ales cu răni grave pe aproape jumătate de corp. 

Incidentul a avut loc în zona gării din Sfântu Gheorghe. Adolescentul a fost dus de urgență la un spital din Capitală. 

"Din primele cercetări efectuate de poliţiştii care au ajuns la faţa locului s-a stabilit că tânărul de 14 ani, împreună cu alţi doi adolescenţi, a pătruns în zona de siguranţă a căii ferate unde se afla garată o garnitură de tren de marfă. Acesta s-a urcat pe unul dintre vagoane pentru a face fotografii, moment în care a fost electrocutat. Adolescentul a fost transportat la un spital din Bucureşti, cu arsuri pe aproximativ 50% din suprafaţa corpului", se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Covasna.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs incidentul. 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
x close