Antena 3 CNN Actualitate Locale Alertă la o grădiniţă din Mehedinţi! A fost nevoie de intervenția jandarmilor - VIDEO

Alertă la o grădiniţă din Mehedinţi! A fost nevoie de intervenția jandarmilor - VIDEO

Alertă la o grădiniţă din Mehedinţi! A fost nevoie de intervenția jandarmilor - VIDEO
Sursa foto: Foto: Captură video/Facebook
28 Iun 2018   •   19:53

Un şarpe cu lungimea de 170 de centimetri a fost capturat joi de jandarmi din curtea unei grădiniţe cu program prelungit din Drobeta-Turnu Severin, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ), Claudia Mendea.

Potrivit sursei citate, jandarmii au fost alertaţi de personalul Grădiniţei 22, care a observat reptila în curtea unităţii de învăţământ.

Şarpele, care nu era veninos, a fost prins pe scările de acces în grădiniţă, fiind transportat şi apoi eliberat într-o zonă îndepărtată de la periferia municipiului.

La momentul respectiv, niciun copil nu se afla în curtea unităţii preşcolare.

Purtătorul de cuvânt al IJJ Mehedinţi a menţionat că aceasta este cea de-a patra intervenţie pentru capturarea unui şarpe pe care jandarmii au avut-o în acest an. Într-unul dintre cazuri, jandarmii au acţionat, alături de pompieri, pentru prinderea unui şarpe aflat într-un apartament. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: sarpe gradinita jandarmi mehedinti
Parteneri
Sondaj pentru Primăria Capitalei. Candidaţii care pierd voturi
x close