Antena 3 CNN Actualitate Locale Apă cu porţia, câteva ore pe zi, timp de 35 de zile, pentru oamenii din Bacău

Apă cu porţia, câteva ore pe zi, timp de 35 de zile, pentru oamenii din Bacău

Restricţii la apă, timp de o lună, în Bacău, după ce municipalitatea a decis continuarea lucrărilor la rezervoarele de la Baraţi. Astfel, oamenii din Bacău vor primi apă doar 5 ore dimineaţa şi 5 ore seara.

Apă cu porţia, câteva ore pe zi, timp de 35 de zile, pentru oamenii din Bacău
Sursa foto: Pixabay
de Alin Tarnovschi    |    09 Mai 2021   •   19:43

Începute în anul 2020, lucrările la rezervoare au fost realizate numai pe jumătate, motiv pentru care municipalitatea a decis ca începând de luni, 10 mai 2021, timp de 35 de zile, lucrările să continue.

Principalul efect al lucrărilor este furnizarea cu program a apei, în anumite zone, și reducerea presiunii, în alte zone din municipiul Bacău, după cum urmează:

Între 10 mai – 9 iunie 2021, programul de furnizare a apei va fi 5 ore dimineața (în intervalul orar 05.00 – 10.00) și 5 ore seara (în intervalul orar 16.00 – 21.00). De asemenea, vor avea presiune redusă la robinete beneficiarii din:

1. Pod Mărgineni – Gării – Aleea Parcului – Oituz – Energiei – Mioriței , etajele 2-4;

2. Garii – Bradului – Mioritei – Ion Luca – G. Bacovia – Energiei, etj.II-IV;

3. Narciselor – Calea Republicii – Condorilor-Henri Coandă, etajele 2-4;

4. Calea Mărășești – Garofiței – Letea, etajele 2-4;

5. Calea Republicii – Metro– Str. 2 Stejari (com. Sarata) etajele 2-4;

6. Zona centrală a mun. Bacău: 9 Mai – Bd. Unirii – Calea Mărășești – Războieni etajele 2-4;

7. Cartier Gherăiești;

8. Cartier CFR – Strada Constanței

Unii consumatori din Gherăiești și Mărgineni vor avea apă în regim normal, fiind alimentați de la puțurile din zonă. Furnizarea apei va fi normală și în unele zone din Bacău: Calea Moinești, între Conagra și fosta fabrică CPL, Arcadie Șeptilici, cartierul Șerbănești, Cartierul Izvoare, zona Milcov-Stadionului-Alecu Russo, numerele cu soț de pe Ștefan cel Mare, inclusiv străzile Valea Roșie, Turbinei, Vântului și Vadu Bistriței, cartier ANL Gherăiești.

La blocurile turn, dotate cu hidrofor, alimentarea va fi continuă. Zonele afectate și cele neafectate de restricții sunt aceleași ca la etapa anterioară.

Între 10 – 15 iunie, programul de alimentare va fi 3 ore dimineața și 3 ore seara.

×
Subiecte în articol: Bacău
Parteneri
Cătălin Cîrstou, candidatul comun PSD-PNL în Bucureşti
x close