Antena 3 CNN Actualitate Locale Asistenta şi infirmiera care au lăsat o gravidă să moară, la Botoşani, contestă suspendarea

Asistenta şi infirmiera care au lăsat o gravidă să moară, la Botoşani, contestă suspendarea

Două dintre angajatele de la Maternitatea Botoşani, care nu au făcut nimic pentru a evita moartea Alexandrei, au deschis un proces pentru a anula suspendarea de 90 de zile.

Asistenta şi infirmiera care au lăsat o gravidă să moară, la Botoşani, contestă suspendarea
Sursa foto: Profimedia | Alexandra Ivanov Facebook
de Redacția Antena 3 CNN    |    31 Aug 2023   •   11:11

La doar o zi după ce Alexandra a decedat, fostul manager al Spitalului din Botoșani a emis suspendarea contractului de muncă pentru 90 de zile, atât pentru medicul de gardă, cât și pentru asistenta și infirmiera care se aflau pe tură în noaptea fatidică.

Pe perioada suspendării, cadrele medicale nu încasează venituri salariale.

Astfel, asistenta și infirmiera au decis să conteste în instanță suspendarea contractului de muncă.

Asistenta susține că, în timpul nopții, a fost alături de Alexandra, lucru confirmat inclusiv de cele două colege de salon ale gravidei.

Citește și: Colega de salon a Alexandrei, tânăra gravidă care a murit la spitalul din Botoșani, rupe tăcerea: ”Când am ridicat capul, era vânătă!”

Pe de altă parte, infirmiera susține că nu a putut să-i ofere ajutor tinerei mame, pentru că ea a decis să se descurce de una singură, refuzând ajutorul pentru a fi dusă toaletă.

În tot acest timp, comunitatea din Botoșani, apropiații, rudele și cei care au fost puternic impresionați de tragedia prin care a trecut Alexandra continuă protestele.

Aseară, oamenii au ieșit din nou în stradă, au pus lumânări în fața Prefecturii și au cerut să se facă dreptate pentru tânăra mamă.

×
Subiecte în articol: gravida moarta Botoșani
Parteneri
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta
x close