Antena 3 CNN Actualitate Locale Autostrada Soarelui va fi survolată cu un elicopter

Autostrada Soarelui va fi survolată cu un elicopter

Autostrada Soarelui va fi survolată cu un elicopter
01 Iul 2017   •   14:31

Autostrada Soarelui va fi survolată cu un elicopter în momentele de trafic intens. De sâmbătă, vor ajunge la malul mării și 164 de polițiști de la inspectoratele din țară, detașați pe durata verii, potrivit reporterntv.ro.

Șeful Direcției Poliției Rutiere a mai explicat că polițiști de la Rutieră vor fi detașați pe litoral în momentele în care se preconizează aglomerări de persoane, la diferite evenimente, aceștia urmând să monitorizeze Autostrada Soarelui.

„Vom detașa și vom delega polițiști doar în momentele importante în zona Constanța, Sfânta Maria, festivalul de săptămâna viitoare, sau orice alte evenimente și aglomerări pe care le avem și le preconizăm, urmând să ne focusăm pe Autostrada A2, unde știți că înregistrăm valori ridicate de trafic în perioada week-endului. Vom folosi și un elicopter de la Inspectoratul de Aviație cu care vom survola A2 și DN 39, urmând ca, în funcție de probleme, să mișcăm efective”, a explicat Florentin Brăcea.

×
Subiecte în articol: autostrada Soarelui elicopter trafic
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close