Antena 3 CNN Actualitate Locale Sectorul 1 a rămas fără apă, după o avarie la rețeaua de alimentare. Apa Nova: Consumatorii afectaţi vor fi alimentaţi cu apă rece din altă zonă

Sectorul 1 a rămas fără apă, după o avarie la rețeaua de alimentare. Apa Nova: Consumatorii afectaţi vor fi alimentaţi cu apă rece din altă zonă

Sectorul 1 a rămas fără apă, după o avarie la rețeaua de alimentare. Apa Nova: Consumatorii afectaţi vor fi alimentaţi cu apă rece din altă zonă
Sursa foto: Foto: google.ro
14 Ian 2017   •   11:36

UPDATE: Alimentarea cu apă rece este întreruptă la mai multe blocuri din cartierele Bucureştii Noi şi Chitila din cauza unei avarii la o arteră de apă de pe strada Jiului, însă consumatorii afectaţi vor fi alimentaţi din altă zonă până la remedierea avariei, a declarat, sâmbătă, Epsică Chiru, director general adjunct la Apa Nova Bucureşti.

"Avem o avarie mai mare la o arteră de apă de pe strada Jiului pe care încercam să o gestionăm. Am început de vineri să lucrăm la ea, am lucrat toată noaptea ca să ajungem la elementul avariat, iar azi, când am ajuns, am constatat că trebuie să oprim apa. Acum încercăm să facem o alimentare alternativă pentru consumatorii afectaţi din altă zonă, pentru că avem această posibilitate. Avaria afectează o parte din blocurile cartierelor Bucureştii Noi şi Chitila", a precizat Chiru.
 

Alimentarea cu apă rece a fost întreruptă, sâmbătă dimineaţă, în majoritatea cartierelor Sectorului 1, din cauza unei defecţiuni la reţea, se arată într-un comunicat remis Agerpres de Primăria sectorului 1.

"În această dimineaţă, alimentarea cu apă rece a fost întreruptă în majoritatea cartierelor Sectorului 1 din cauza unei defecţiuni la reţea. Este vorba despre o defecţiune la inelul principal intervenită în zona străzii Jiului din Sectorul 1 al Capitalei", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, conducerea Primăriei Sectorului 1 s-a adresat în regim de urgenţă Companiei Apa Nova solicitând informaţii despre această situaţie şi despre termenul în care va fi remediată.

"Reprezentanţii acestei companii au asigurat atât cetăţenii Sectorului 1, cât şi reprezentanţii primăriei, că (...) se lucrează pentru repararea defecţiunii, iar alimentarea cu apă rece în Sectorul 1 va fi reluată în jurul orelor 13,00", se mai spune în comunicat.

×
Subiecte în articol: apa
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close