Antena 3 CNN Actualitate Locale Avarie majoră în Ploiești: Parametri reduşi la apă caldă şi căldură, pe un ger de -11 grade. Peste 100.000 de consumatori sunt afectați

Avarie majoră în Ploiești: Parametri reduşi la apă caldă şi căldură, pe un ger de -11 grade. Peste 100.000 de consumatori sunt afectați

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 09:26 11 Feb 2025 Modificat la 09:30 11 Feb 2025
frig in locuinta calorifer electric imbracamiinte groasa iarna
Membrii unei familii își încălzesc mâinile la un calorifer electric, în locuință. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

O avarie majoră a survenit, marţi dimineaţă, la societatea de termoficare a municipiului Ploieşti, peste 100.000 de consumatori, inclusiv instituţii publice şi spitale, racordaţi la sistemul centralizat fiind afectaţi, în condițiile în care temperatura înregistrată la prima oră în oraș era de -11 grade Celsius.

Primarul oraşului, Mihai Poliţeanu, a anunţat că s-a spart cazanul 5 de la Termo Ploieşti, practic principala structură care produce agentul termic livrat în sistem centralizat, situaţia generând o scădere a parametrilor pentru apă caldă şi căldură.

"În jurul orei 4:00 dimineaţa, la Termo Ploieşti a avut loc o situaţie de 'declanşare majoră'. Cazanul 5 s-a spart şi a fost oprit. A fost pornit de urgenţă cazanul 2, dar parametrii vor fi mai mici cu 15-20%.

De la 4:00 dimineaţa se lucrează la cazanul 5, specialiştii estimează că durează 3 zile până la remedierea situaţiei. 

Acest incident arată din nou necesitatea retehnologizării CET Brazi, unde se lucrează cu tehnologie din anii '60. Achiziţia de motoare noi, pe care am declanşat-o deja, este urgenţă absolută", a scris Poliţeanu pe Facebook. 

×
x close