Antena 3 CNN Actualitate Locale Băieţelul de 10 ani din Alba Iulia, dispărut de joi, a fost găsit duminică în Vâlcea

Băieţelul de 10 ani din Alba Iulia, dispărut de joi, a fost găsit duminică în Vâlcea

Băieţelul de 10 ani din Alba Iulia, dat dispărut de mamă după ce nu l-a mai găsit în faţa blocului, a fost găsit după două zile.

Băieţelul de 10 ani din Alba Iulia, dispărut de joi, a fost găsit duminică în Vâlcea
de Redacția Antena 3 CNN    |    05 Sep 2021   •   15:02

UPDATE - Minorul, dat dispărut în seara zilei de joi, a fost găsit de Poliţie, duminică.

În acest timp, copilul a fost împreună cu tatăl său, despre care mama minorului credea că l-a răpit.

Potrivit oficialilor, copilul nu a fost victima vreunei infracțiuni.

"În urma cercetărilor efectuate, minorul de 10 ani, dispărut, în seara zilei de 2 septembrie, din zona blocului din Alba Iulia în care locuia cu mama sa, a fost identificat. 

În această perioadă, minorul a fost împreună cu tatăl său și s-au deplasat pe raza județului Vâlcea. 

Nu a fost victima vreunei infracțiuni și nu a suferit nicio vătămare", se arată în comunicatul Poliţiei.

---------------

Un băieţel în vârstă de 10 ani, din Alba, a dispărut joi seara din faţa blocului în care locuia, iar mama lui crede că a fost răpit.

Cea care a anunţat Poliţia este mama copilului. Aceasta s-a despărţit de circa doi ani de tatăl copilului, dar neoficial, şi spune că o mai ameninţa că îl va lua pe minor.

Totuşi, periodic tatăl lua copilul la plimbare, dar mereu l-a adus înapoi, spune femeia.

Joi seara, copilul se juca afară în faţa blocului, iar la un moment dat, mama sa nu l-a mai găsit.

În momentul dispariţiei, Bicer Onur-Seyfettin era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni sport lungi de culoare gri, bluză verde și încălțăminte sport de culoare neagră.

"La data de 02 septembrie 2021, în jurul orei 23.30, Poliția Municipiului Alba Iuia a fost sesizată de către o femeie din municipiu, cu privire la faptul că, în seara zilei de 2 septembrie, fiul său, Bicer Onur-Seyfettin, de 10 ani, a plecat din fața blocului în care locuiește și nu a mai revenit.

[GAL layout="2"] 

Minorul are următoarele semnalmente:
- 140 cm înălțime;
- aproximativ 40 de kilograme;
- ochi căprui;
- față ovală;
- păr brunet, scurt.

La momentul plecării, minorul era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni sport lungi de culoare gri, bluză verde și încălțăminte sport de culoare neagră.

Imediat după semnalarea dispariției, au demarat activitățile de căutare, iar minorul a fost dat în urmărire. 

Persoanele care pot da informații care să conducă la identificarea lui, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112", se arată în comunicatul Poliţiei Alba Iulia, remis presei.
 

×
Subiecte în articol: copil disparut Alba Bicer Onur-Seyfettin
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close