O mireasă din Alba Iulia a pierdut tot darul din nuntă într-o parcare

de S.T.    |    26 Mai 2020   •   14:03
O mireasă din Alba Iulia a pierdut tot darul din nuntă într-o parcare Pixabay.com

O femeie de 26 de ani, din Alba Iulia, a pierdut borseta în care pusese 5.000 de euro, banii din nuntă, cu care urma să ajungă la Sebeș, la socrii. Borseta a fost găsită de un localnic, care a dus banii acasă, de aici fiind recuperați de polițiști.

Polițiștii din Alba Iulia au fost sesizați de tânăra de 26 de ani, că a pierdut o borsetă în care avea 5.000 de euro. Femeia le-a spus polițiștilor că erau banii de la nuntă, pe care intenționa să-i ducă la Sebeș, pentru a ajuta familia soțului său.

La urcarea într-un taxi, având în brațe un copil, femeii i-a căzut borseta, în parcarea blocului în care locuiește.

Polițiștii din Alba Iulia au urmărit imaginile surprinse pe o cameră de supraveghere video amplasată din zonă și l-au fost identificat pe cel care a luat borseta, în vârstă de 32 de ani, din Alba Iulia.

Acesta a luat geanta cu bani și a dus-o acasă.

Banii au fost recuperați de polițiști și restituiți femeii care i-a pierdut.

Sursă: Mediafax
Parteneri
sati
x close