Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Otopeni

Un bărbat a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Otopeni

Un bărbat a fost găsit mort, marți, într-o cameră de hotel din Otopeni, județul Ilfov. Poliția a deschis o anchetă.

Un bărbat a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Otopeni
Sursa foto: profimediaimages.ro
de Silvia Preda    |    19 Sep 2023   •   19:37

Inspectoratul de Poliție al Județul Ilfov a fost sesizat, marți, în jurul orei 18, cu privire la faptul că, într-o cameră dintr-un hotel situat în orașul Otopeni a fost găsit cadavrul unui bărbat.

La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii orașului Otopeni.

Poliţiştii desfășoară activități pentru identificarea bărbatului respectiv, cât și pentru stabilirea cu certitudine a situației de fapt și de drept.

Se pare că este vorba de un cetățean spaniol. Acesta ar fi trebuit să părăsească la ora 12:00 camera de hotel și pentru că nu a făcut-o, un reprezentant al hotelului s-a dus să verifice și l-a găsit decedat.

Surse judiciare arată că bărbatul ar fi murit în somn, însă medicii legiști vor stabili cauzele decesului.

×
Subiecte în articol: mort hotel camera de hotel Otopeni
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close