Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat a furat bani dintr-un magazin și i-a pierdut la păcănele, în Brăila | Cum a fost prins

Un bărbat a furat bani dintr-un magazin și i-a pierdut la păcănele, în Brăila | Cum a fost prins

Un bărbat a profitat de neatenția unei vânzătoare dintr-un magazin din Brăila şi a furat câteva cutii cu bani apoi s-a făcut nevăzut. Spre ghinionul său, individul a pierdut totul la păcănele. Cum a fost prins de jandarmi.

Un bărbat a furat bani dintr-un magazin și i-a pierdut la păcănele, în Brăila | Cum a fost prins
Sursa foto: Captură video
de Claudia Popovici    |    25 Iun 2023   •   18:47

Conform Jandarmeriei Brăila, bărbatul a reușit să fure bani dintr-un magazin din cartierul Obor, într-un timp foarte scurt. A profitat de momentul de neatenție al vânzătoarei și a furat câteva cutii cu bani de pe tejghea, apoi a dispărut în grabă.

Vânzătoarea a alertat imediat un echipaj de jandarmerie care patrula prin zonă. Ea le-a povestit jandarmilor cele întâmplate și le-a oferit descrierea infractorului. Cu aceste informații, jandarmii au început căutările și au reușit să identifice bărbatul în zona unui târg de animale.

Bărbatul a recunoscut fapta în fața jandarmilor, însă nu mai avea asupra sa suma furată. A declarat că a mers într-o sală de jocuri din cartier și a jucat la un aparat de noroc întreaga sumă furată.

Jandarmii l-au condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, unde s-a întocmit actul de sesizare, iar polițiștii vor continua investigațiile.

×
Subiecte în articol: pacanele jandarmi Brăila
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close