Antena 3 CNN Actualitate Locale Bărbat ucis şi ascuns în munţi de criminal, găsit după o lună, în zona Hunedoara

Bărbat ucis şi ascuns în munţi de criminal, găsit după o lună, în zona Hunedoara

Trupul unui bărbat ucis a fost găsit în munţi, la o lună după ce presupusul criminal l-a ascuns într-un loc greu accesibil. 

Bărbat ucis şi ascuns în munţi de criminal, găsit după o lună, în zona Hunedoara
Sursa foto: Hepta
de Roxana Ciucă    |    23 Dec 2021   •   10:27

Cadavrul mutilat a fost descoperit accidental de câţiva săteni care treceau întâmplător pe acolo. 

În acest caz, un bărbat de 60 de ani este acum sub control judiciar.

Totul s-a întâmplat pe 21 noiembrie, atunci când bărbatul în vârstă de 53 de ani a plecat de acasă la magazinul din sat, împreună cu un amic, să-şi cumpere băuturi spirtoase. 

Omul nu s-a mai întors acasă, iar nepoata sa a alertat Poliţia.

Amicul cu care bărbatul de 53 de ani plecase la magazin a spus la audieri că s-au certat, l-a lovit pe bărbat şi a rămas sub control judiciar, pentru acuzaţia de lovituri cauzatoare de moarte.

Anchetatorii au cerut arest preventiv în acest caz, după găsirea cadavrului, dar Tribunalul din Hunedoara a decis să respingă cererea, astfel că presupusul ucigaş este cercetat acum în stare de libertate.
 

×
Subiecte în articol: cadavru Hunedoara
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close