Antena 3 CNN Actualitate Locale Zeci de localnici din Iaşi, înarmaţi cu bâte şi pietre, s-au războit cu Poliţia şi Jandarmeria. S-au folosit grenade şi s-au tras focuri de armă

Zeci de localnici din Iaşi, înarmaţi cu bâte şi pietre, s-au războit cu Poliţia şi Jandarmeria. S-au folosit grenade şi s-au tras focuri de armă

Mai multe focuri de armă şi explozii de grenade au avut loc într-o comună din Iaşi. Zeci de localnici înarmaţi cu bâte şi pietre s-au războit, în plină stradă, cu trupele speciale de intervenţie ale Poliţiei şi Jandarmeriei.

Zeci de localnici din Iaşi, înarmaţi cu bâte şi pietre, s-au războit cu Poliţia şi Jandarmeria. S-au folosit grenade şi s-au tras focuri de armă
Sursa foto: colaj Antena 3
de Georgiana Adam    |    28 Oct 2021   •   10:40

Poliţiştii au fost nevoiţi să tragă mai multe focuri de armă şi să folosească grenade pentru a împrăştia mulţimea furioasă.  

Două clanurile rivale din comuna ieşeană Lungani s-au luat la bătaie cu bâtele. Luptele s-au dus din casă în casă. Scandalagii au rupt gardurile caselor, au năvălit în curţi şi au spart geamurile cu bolovani.

Înspăimântaţi de violenţele care luau amploare, vecinii au sunat la poliţie. Când au apărut mascaţii de la trupele speciale ale Poliţiei şi Jandarmeriei, totul a luat o întorsătură neaşteptată. 

Clanurile rivale şi-au unit forţele şi i-au atacat pe oamenii legii. Poliţiştii de la trupele speciale s-au trezit sub o ploaie de pietre, apoi mulţimea furioasă a trecut la atac.

Zeci de scandalagii s-au năpustit cu pari şi bâte asupra mascaţilor. Mai mulţi poliţişti au fost răniţi în încleştare. 

Mascaţii au scos armele şi au tras în aer, însă mulţimea furioasă nu s-a lăsat intimidată. 

Situaţia a devenit atât de gravă încât trupele speciale au fost nevoite să folosească grenade. Au aruncat mai multe dispozitive explozive cu gaze şi de zgomot. Abia atunci agresorii au dat înapoi. 

Deşi scandalul a avut loc pe 19 octombrie, abia acum s-a aflat de apmploarea acestuia. 

Inspectoratul Judeţean de Poliţie a anunţat că, mulţumită echipamentului purtat de mascaţi, niciunul nu a suferit răni care să necesite internarea în spital. 

Scandalagii sunt cercetaţi pentru loviri şi alte violenţe, iar cei care i-au lovit pe mascaţi ar putea ajunge după gratii pentru ultraj.
 

×
Subiecte în articol: bătaie Iași grenade focuri arma
Parteneri
Directorul ANM anunță prognoza meteo în România. În unele zone va ninge
x close