Antena 3 CNN Actualitate Locale Bătaie între elevi în timpul orelor, la un liceu din Dâmboviţa. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a-i potoli

Bătaie între elevi în timpul orelor, la un liceu din Dâmboviţa. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a-i potoli

Mai mulţi elevi s-au luat la bătaie, joi, în timpul orelor şi doar intervenţia jandarmilor i-a potolit.

Bătaie între elevi în timpul orelor, la un liceu din Dâmboviţa. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a-i potoli
Sursa foto: Profimedia
de Alexandra Dima    |    20 Oct 2022   •   14:21

Liniştea Liceului Voievodul Mircea din Târgovişte a fost tulburată joi de o altercaţie între elevi. Un schimb mai aprins de replici s-a terminat cu un schimb de pumni, între trei elevi, care se aflau la ora de practică.

Cum lucrurille se precipitau, agentul de pază al şcolii a solicitat intervenţia jandarmilor care se aflau în patrulare în zona instituțiilor de învătământ din municipiul Târgoviște. 

Având în vedere aspectele semnalate, jandarmii s-au deplasat în zona indicată și au intervenit pentru aplanarea unui conflict produs între tineri.

Pe timpul verificărilor efectuate, a reieșit faptul că în urma unui schimb de replici,  unul dintre elevi i-a agresat fizic pe alți doi, lovindu-i cu pumnul în zona feței. În altercația creată a mai intervenit un coleg al victimelor și l-a lovit pe agresor.

Jandarmii au întocmit acte de sesizarecare au fost înaintate Poliției Municipiului Târgoviște pentru continuarea cercetărilor și aplicarea măsurilor legale.

Siguranța elevilor reprezintă o prioritate pentru Jandarmeria dâmbovițeană, instituție care are în responsabilitate 17 unități școlare. La nivel județean există o foarte bună colaborare cu directorii instituțiilor de învățământ și personalul care asigură paza și protecția, aceștia cunoscând faptul că în astfel de situații trebuie să apeleze la jandarmi, transmite presa locală.

×
Subiecte în articol: Targoviste Dambovita
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi
x close