Antena 3 CNN Actualitate Locale Bebeluș de trei luni găsit mort lângă mama sa minoră, într-un centru social din Vaslui

Bebeluș de trei luni găsit mort lângă mama sa minoră, într-un centru social din Vaslui

Un bebeluş în vârstă de trei luni, aflat internat împreună cu mama sa minoră într-un centru social al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, a fost găsit decedat.

Bebeluș de trei luni găsit mort lângă mama sa minoră, într-un centru social din Vaslui
Sursa foto: pexels
de Silvia Preda    |    11 Mai 2022   •   17:05

Potrivit reprezentanţilor DGASPC Vaslui, incidentul s-a petrecut pe data de 6 mai, când sugarul a fost găsit decedat lângă mama sa, de către asistentul medical din cadrul instituţiei de ocrotire.

"Vineri, la primele ore ale diminetii, în cadrul programului de vizită, asistentul medical de serviciu a găsit mama dormind, iar sugarul cu vârsta de 3 luni se afla lângă aceasta, fără semne vitale şi cu rigiditate cadaverică. A alertat de urgenţă serviciul 112 şi au fost demarate cercetările specifice de către organele competente, urmând a se stabili cu exactitate circumstaţele producerii nefericitului incident şi măsurile legale care se impun", a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Bebeluș găsit mort lângă mama sa minoră. Ce spune Poliţia

"Pe data de 6 mai, la ora 07:45, Poliţia Municipiului Vaslui a fost sesizată de către o asistentă medicală din cadrul Centrului Maternal nr. 1 Vaslui cu privire la faptul că un minor de trei luni a fost găsit decedat. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Mihaela Manoliu.

Mama bebeluşului se afla internată în centrul maternal încă din timpul sarcinii, ea neavând sprijinul familiei. După decesul bebeluşului, adolescenta a fost transferată în alt serviciu social şi a fost inclusă într-un program de consiliere psihologică. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: bebelus Vaslui centru social
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close