Antena 3 CNN Actualitate Locale Bianca, tânăra de 18 ani din Vișeu de Sus, ar fi fost omorâtă chiar de tatăl celor doi copii ai săi

Bianca, tânăra de 18 ani din Vișeu de Sus, ar fi fost omorâtă chiar de tatăl celor doi copii ai săi

Bianca, tânăra de 18 ani din Vișeu de Sus, ar fi fost omorâtă chiar de tatăl celor doi copii pe care îi avea.

Bianca, tânăra de 18 ani din Vișeu de Sus, ar fi fost omorâtă chiar de tatăl celor doi copii ai săi
Sursa foto: Facebook
07 Iun 2020   •   18:43

Tânăra s-ar fi despărțit de Claudiu (24 de ani), cu care era împreună încă de când ea avea 13 ani, din cauză că era foarte violent, potrivit observatornews.ro.

Totul s-a întâmplat într-o cabană dintr-o zonă mai retrasă din Maramureș, unde Bianca și Claudiu au mers pentru a discuta despre anularea ordinului de protecție pe care tânăra îl obținuse împotriva lui.

Chiar înainte de a comite crima îngrozitoare, Claudiu fusese împreună cu Bianca la tribunal, iar tânărul promisese că nu va mai fi violent. Apoi, au chemat un taxi și s-au îndreptat spre cabana respectivă. Rudele fetei i-ar fi spus să meargă acasă, dar Bianca a continuat drumul cu tatăl copiilor ei, nebănuind vreo clipă ce avea să o aștepte.

Adolescenta a fost găsită moartă ulterior. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, criminalul a bătut-o pe Bianca, iar la un moment dat, când și-a dat seama că fata încă trăiește, a strangulat-o cu o bucată de sârmă.

Când și-a dat seama ce a făcut, criminalul a încercat să se spânzure, dar nu a reușit. Acesta a fost găsit și dus la spital, iar apoi a fost transferat la Spitalul de Psihiatrie Sighetu Marmației.

×
Subiecte în articol: Bianca Vișeu de Sus
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close