Antena 3 CNN Actualitate Locale Un biciclist a murit după ce a fost acroșat de o mașină pe un drum din Hunedoara

Un biciclist a murit după ce a fost acroșat de o mașină pe un drum din Hunedoara

Un biciclist de 56 de ani a murit într-un accident produs marţi după-amiază pe DN74, pe raza localităţii Zdrapţi, din comuna Crişcior.

Un biciclist a murit după ce a fost acroșat de o mașină pe un drum din Hunedoara
Sursa foto: pexels.com
de Silvia Preda    |    03 Ian 2023   •   20:07

Biciclistul a fost acroşat de un autoturism în timpul unei manevre de depăşire, transmite Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Potrivit primelor cercetări ale poliţiştilor, şoferul maşinii, un tânăr de 23 de ani, nu a păstrat o distanţă laterală suficientă faţă de biciclist, acroşându-l cu partea laterală a autoturismului.

"În urma evenimentului rutier a rezultat decesul biciclistului, care a fost preluat de către Serviciul de Medicină Legală Hunedoara, în vederea efectuării necropsiei", a precizat sursa citată.

Biciclist mort, după ce a fost izbit de o maşină

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de circulaţie, până la finalizarea cercetărilor de la faţa locului. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Hunedoara biciclist
Parteneri
FCSB, petrecere ”Made in Romania” după câștigarea titlului
x close