Antena 3 CNN Actualitate Locale Biserica cere scutire de taxe pentru camionul care aduce lumânări în Focșani

Biserica cere scutire de taxe pentru camionul care aduce lumânări în Focșani

Camioanele care asigură aprovizionarea cu obiecte de cult și pentru transporturi funerare vor fi scutite de la plata taxelor pentru accesul în interiorul Focșaniului.

Biserica cere scutire de taxe pentru camionul care aduce lumânări în Focșani
Sursa foto: arhivă
de Redacția Antena 3 CNN    |    29 Ian 2024   •   09:40

Camioanele pentru transporturi funerare și care aduc obiecte de cult vor fi scutite de la plata taxelor pentru accesul în interiorul Focșaniului.

Decizia va fi luată în ședința Consiliului Local care va avea loc miercuri, 31 ianuarie, potrivit Monitorul de Vrancea.

Citește și: Ajutorul de înmormântare în 2024. Cu cât a fost majorată suma și care sunt actele necesare

Solicitarea de scutire a fost făcută de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei care a subliniat că este vorba de o activitate neeconomică.

La finalul anului trecut, Consiliul Local Focșani a aprobat modificarea taxelor de acces pentru camioanele cu tonaj mare. Acestea sunt cuprinse între 50 și 80 de lei/zi/camion, în funcție de tonaj.

 

 

×
Subiecte în articol: biserica scutire taxe lumânãri Focșani
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close