Antena 3 CNN Actualitate Locale Cadavrul unei bătrâne din Buzău a fost găsit într-o fântână, după zece zile de la dispariţie. Primele indicii arată o sinucidere ciudată

Cadavrul unei bătrâne din Buzău a fost găsit într-o fântână, după zece zile de la dispariţie. Primele indicii arată o sinucidere ciudată

Pompierii au intervenit, luni, la marginea localităţii buzoiene Smeeni, unde fusese găsit un cadavru într-o fântână. Alerta a fost făcută de câţiva oameni care au sesizat un miros greu.

Cadavrul unei bătrâne din Buzău a fost găsit într-o fântână, după zece zile de la dispariţie. Primele indicii arată o sinucidere ciudată
Sursa foto: Hepta
de Silvia Preda    |    21 Feb 2022   •   22:43

La faţa locului a sosit un echipaj de pompieri de la ISU Buzău. Aceştia au scos din fântână cadavrul unei bătrâne. Se bănuieşte că este vorba de o femeie în vârstă de 85 de ani, din satul Sălcioara, comuna Smeeni.

Femeia nu a mai fost văzută de mai bine de zece zile, iar autorităţile care au intrat în locuinţa acesteia au găsit patul aranjat şi în mijlocul lui era cartea de identitate, precum şi hainele femeii.

Bătrâna suferea de depresie 

Modul în care bătrâna şi-a aranjat lucrurile conduce la ipoteza ca ea şi-ar fi premeditat moartea, scrie smeeni.com.

Potrivit vecinilor, bătrâna era văduvă de câţiva ani şi suferea de depresie din cauza singurătăţii. 

În cauza a fost deschis un dosar de moarte suspectă.

×
Subiecte în articol: Smeeni Buzau cadavru fantana depresie
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close