Antena 3 CNN Actualitate Locale Călătorii care se urcă în autobuz și miros urât sau au haine murdare vor fi amendați

Călătorii care se urcă în autobuz și miros urât sau au haine murdare vor fi amendați

Călătorii care se urcă în autobuz și miros urât sau au haine murdare vor fi amendați
Sursa foto: foto: FB Emil Boc
10 Mar 2019   •   22:20

Dacă urci în mijlocul de transport cu îmbrăcăminte murdară şi urât mirositoare sau dacă faci gesturi obscene şi insulţi şoferii şi controlorii de bilete rişti să primeşti o amendă usturătoare. Se va întâmplă la Cluj, acolo unde este primar Emil Boc.

Potrivit municipalităţii, normele de conduită pe mijloacele de transport în comun nu au fost actualizate din 2004, iar situațiile întâlnite pe teren nu mai corespund cu vechiul regulament, scrie Monitorul de Cluj. 

Cele mai importante modificări se referă la faptul că cei care călătoresc cu mijloacele de transport în comun cu haine murdare sau urât mirositoare pot fi sancționați cu amendă între 100 și 200 lei. La fel, cei care transportă alimente sau materiale cu mirosuri neplăcute care deranjează călătorii vor fi și ei sancționați. De asemenea, şi cei care arată semne obscene sau înjură vor fi aspru sancţionaţi.

Noul regulament prevede drepturile şi obligaţiile călătorilor, a Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca, dar şi a controlorilor.

 

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close