O mamă în vârstă de 17 ani a dispărut dintr-un centru maternal din Târgu Mureș împreună cu fetița ei
Publicat acum 3 ore si 2 minute
Bărbatul de 50 de ani nu a mai fost văzut de mai bine de 7 zile, spun călugării de la Mănăstirea Sihăstria, din județul Neamț.
Cel mai probabil, aceștia au crezut că monahul cu se roagă în chilia acestuia, mai ales că el locuia în cadrul Mănăstirii Sihăstria.
Însă, la un moment dat, îngrijorându-se că monarhul nu mai iese afară, aceştia au intrat în chilie şi l-au găsit fără suflare.
Potrivit anchetatorilor şi celor cela medicină legală, călugărul era decedat de mai bine de 7 zile.
Trupul neînsufleţit al bărbatului fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ, în vederea efectuării necropsiei.
Ancheta se desfășoară de către polițiști, sub coordonare unui procuror de caz.