Antena 3 CNN Actualitate Locale Călugăr încătuşat de doi poliţişti şi doi jandarmi, după un scandal lângă Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa

Călugăr încătuşat de doi poliţişti şi doi jandarmi, după un scandal lângă Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa

Un călugăr a fost încătuşat de doi poliţişti şi doi jandarmi, astăzi, după un scandal pe care l-a provocat lângă Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.

Călugăr încătuşat de doi poliţişti şi doi jandarmi, după un scandal lângă Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa
Sursa foto: Facebook | Claboo Media
de Redacția Antena 3 CNN    |    04 Iul 2022   •   17:21

Totul s-a întâmplat, astăzi, lângă Catedrala Arhiepiscopală "Sfinţii Petru şi Pavel" din Constanţa, după ce tânărul călugăr a sunat la numărul unic de urgenţă 112.

Acesta a explicat la telefon că ar avea un conflict cu o altă persoană pe stradă, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de ordine publică formate din poliţişti şi jandarmi, dar şi un echipaj al Ambulanţei.

La un moment dat, în timpul intervenţiei, călugărul şi-a ieşit din minţi şi nu a mai fost în stare să le explice agenţilor ce s-a întâmplat. Mai mult, el a devenit violent şi a încercat să plece din zonă, astfel că poliţişti şi jandarmii au fost nevoiţi să îl încătuşeze.

Ulterior, el s-a liniştit şi a fost dus cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.

"Astăzi, în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Secției 3 au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că ar fi avut un conflict spontan cu o femeie.

Deplasați la fața locului, polițiștii l-au identificat pe bărbatul în cauză, care ar fi avut un conflict cu o femeie referitor la faptul că aceasta ar fi condus un autoturism prea aproape de bordura pe care se afla bărbatul", se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Potrivit oamenilor legii, din momentul în care a fost legitimat, bărbatul a manifestat un comportament recalcitrant și agresiv verbal, moment pentru care a fost imobilizat, acesta acceptând ulterior să coopereze cu forțele de ordine. 

El a fost transportat la Secția de Neuropsihiatrie a Spitalului Județean Constanța.

De asemenea, a fost sancționat cu amendă în valoare de 800 de lei, la Legea 61/1991, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și adresarea de injurii.

sursa video: Claboo Media

×
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close