Antena 3 CNN Actualitate Locale Carambol cu 15 maşini şi un microbuz, pe DN1, în Baloteşti, produs de un şofer de TIR băut. Şase persoane, printre care şi copii, au ajuns la spital

Carambol cu 15 maşini şi un microbuz, pe DN1, în Baloteşti, produs de un şofer de TIR băut. Şase persoane, printre care şi copii, au ajuns la spital

Un carambol în care au fost implicate 16 maşini s-a petrecut pe DN1, în dreptul localităţii Baloteşti, judeţul Ilfov, şi a fost produs de un şofer de TIR care s-a urcat băut la volan. Şase oameni au ajuns la spital.

de Sebastian Boldea    |    16 Oct 2023   •   08:33

Accidentul a avut loc după ce un TIR a lovit un parapet, iar mai mult combustibil s-a scurs pe șosea. Celelalte mașini au derapat în urma acestui incident și a avut loc accidentul în lanț.

"În urma evenimentului, din cele aproximativ 40 de persoane implicate, 6 victime (3 adulți și 3 copii) vor fi transportate la unități sanitare pentru acordarea îngrijirilor medicale care se impun acestora. Totodată, alte două victime au refuzat transportul la spital.

Pentru gestionarea optimă a evenimentului, au fost alocate mai multe resurse din cadrul ISU B-IF, respectiv, 2 austospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 Descarcerări, 7 ambulanțe SMURD, 1 Unitate de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, 1 Punct de Comandă Mobil și Directorul Operaţiunilor de Salvare Medicală", a transmis Departamentul epntru Situaţii de Urgenţă.

Carambol cu 15 maşini şi un microbuz după ce au alunecat pe şosea. Peste 40 de persoane implicate

"La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 22:35, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe DN1, în zona localității Balotești, pe sensul de mers spre județul Prahova.

În evenimentul rutier a fost implicat un autotren, înmatriculat în Turcia, care a lovit parapetul din beton, ceea ce a condus la scurgerea carburantului din rezervoarele autotrenului, pe carosabil.

La scurt timp un microbuz și alte 15 autoturisme, care circulau pe aceeași direcție de mers, ar fi derapat în zona în care s-a scurs motorina, împrejurare în care, au intrat în coliziune, între ele.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Balotești și ai Serviciului Rutier Ilfov,  precum și polițiști de la Serviciul de Acțiuni Speciale și jandarmi din Ilfov, iar din primele verificări a rezultat faptul că, pana la acest moment, accidentul s-a soldat cu ranirea a 4 victime.

La fața locului s-au deplasat 5 echipaje medicale, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

De asemenea a fost informată Compania Națională de Administrare a  Infrastructurii Rutiere pentru efectuarea activităților din competență.

În continuare se efectuează activități specifice, pentru stabilirea situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun", se arată în comunicatul IPJ Ilfov.

Şofer de TIR care a produs accidentul era băut 

"În urma activităților desfășurate de către polițiștii rutieri a rezultat faptul că, evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea a 6 persoane, care au fost transportate la unități spitalicești din București, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Conducătorul autotrenului, respectiv un bărbat de 61 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării privind eventuala prezență în organism a  substanțelor psihoactive, rezultatul a fost negativ", au mai transmis reprezentanţii IPJ Ilfov.

×
Subiecte în articol: carambol Balotești sofer de tir
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close