Un bărbat a fost împins, sâmbătă dimineață, pe scările unui bloc aflat în construcție din județul Ilfov, de la etajul patru. Victima a ajuns în comă la spital, transmite Antena 3 CNN.
Agresorul a fost depistat de polițiști și dus la audieri, unde și-a recunoscut fapta.
"Sâmbătă dimineață, la 6:30, polițiști ilfoveni au fost sesizați printr-un apel la 112, că un bărbat ar fi căzut pe scări de la etajul patru într-un bloc în construcții din Chiajna.
Oamenii legii au venit la fața locului și au confirmat cele sesizate.
Bărbatul care a sunat la 112 a devenit și primul suspect. Asta, întrucât pe hainele sale au fost găsite mai multe urme de sânge. Suspectul a fost dus acest bărbat la audieri și a fost interogat de către polițiști.
Într-un final, a recunoscut în fața anchetatorilor că el a împins victima pe scări. A precizat bărbatul pe care l-a agresat este prietenul său, cu care se dusese acolo să consume băuturi alcoolice.
Cei doi au început să bea, iar la un moment dat s-au certat și au început să se împingă, iar unul dintre ei a căzut pe scări de la etajul patru și se află în acest moment în comă.
A fost transportat de urgență la spital, fiind găsit de medici în stare de inconștiență", a transmis Bogdan Bogza, corespondent Antena 3 CNN.