Antena 3 CNN Actualitate Locale Povestea celui mai în vârstă veteran de război din România. A împlinit 109 ani | Bătăliile date în Odesa

Povestea celui mai în vârstă veteran de război din România. A împlinit 109 ani | Bătăliile date în Odesa

Ilie Ciocan, un veteran de război al Armatei Române, a împlinit astăzi vârsta de 109 ani și a fost sărbătorit în comuna Galicea din județul Vâlcea.

Povestea celui mai în vârstă veteran de război din România. A împlinit 109 ani | Bătăliile date în Odesa
Sursa foto: Antena 3
de Andreea Ştefan    |    29 Mai 2022   •   22:08

Ilie Ciocan este cel mai în vârstă veteran de război din România.

Pe el îl găsim în satul Cremenari din comuna Galicea, acolo unde a fost astăzi sărbătorit - a împlinit 109 ani.

”A ajuns până la Odesa, de la Odesa încă vreo două sute și ceva de kilometri. Ce povestea era că cel mai problematic era că erau nemții în spatele lor”, povestește un localnic despre veteranul de război.

”Nu a mai coborât din pat de patru ani de zile. Până la 103 ani a citit ziarul fără ochelari”, spune o femeie.

El a fost sărbătorit de localnici și a fost vizitat și de oficialitățile județului, printre care și Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea.

”E până la urmă o minimă măsură a respectului pentru un om care până la urmă ne-a arătat și ne arată ce înseamnă onoarea și, iată, cel mai în vârstă veteran de război din România este aici, în Galicea. 

Județul nostru este un județ plin de valori”, a spus Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea.

La finalul vizitei sale, Constantin Rădulescu i-a oferit și o diplomă lui Ilie Ciocan, cel mai în vârstă veteran de război din România.

×
Subiecte în articol: veteran de război
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close