Antena 3 CNN Actualitate Locale CFR are de plată despăgubiri record. O femeie din Constanţa a fost mutilată într-o haltă fără peroane, fără lumină şi fără autorizaţie de funcţionare

CFR are de plată despăgubiri record. O femeie din Constanţa a fost mutilată într-o haltă fără peroane, fără lumină şi fără autorizaţie de funcţionare

CFR are de plată despăgubiri record. O femeie din Constanţa a fost mutilată într-o haltă fără peroane, fără lumină şi fără autorizaţie de funcţionare
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    06 Mar 2019   •   10:32

CFR a fost condamnată la amendă penală şi despăgubiri record, după ce o femeie din Constanţa a fost mutilată într-o haltă fără peroane, fără lumină şi fără autorizaţie de funcţionare. Jumătate de milion de euro trebuie să primească victima care şi-a pierdut o mână din cauza nepăsării celor din CFR.

Chiar şi după acest accident şocant, în halta din Hunedoara lucrurile nu s-au schimbart, iar viaţa călătorilor este în continuare pusă în pericol.

Femeia din Constanţa aştepta trenul de la miezul nopţii în halta Subcetate, din Hunedoara. Se întorcea de la un pelerinaj la mormântul lui Arsenie Boca, iar halta, fără peroane amenajate, era cufundată în beznă. Două trenuri au sosit în staţie în acelaşi timp, iar femeia din Constanţa a fost prinsă sub o garnitură. Braţul i-a fost amputat.

Un alt tânăr care aştepta în haltă a fost şi el rănit, iar un prieten a scăpat miraculos.

După cinci ani de la accidentul şocant, instanţa a condamnat CFR la amendă penală. Femeia mutilată trebuie să primească 100.000 de euro daune materiale, 300.000 daune morale, 10.000 de lei contravaloarea îngrijirilor medicale şi câte 1000 de lei pentru fiecare lună care a trecut de la accident. Din ancheta procurorilor a reieşit că halta Subcetate nu deţinea nici măcar autorizaţie de funcţionare.

CFR nu a comentat decizia instanţei care nu este însă definitivă.

×
Subiecte în articol: lumina amenda CFR despagubiri
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close