Antena 3 CNN Actualitate Locale Colegii Andreei, studenta de la Medicină ucisă de iubit, s-au adunat în fața IML Timișoara

Colegii Andreei, studenta de la Medicină ucisă de iubit, s-au adunat în fața IML Timișoara

Colegii studentei la Medicină care a fost ucisă de iubit s-au adunat la Serviciul de Medicină Legală din Timișoara.

Colegii Andreei, studenta de la Medicină ucisă de iubit, s-au adunat în fața IML Timișoara
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Mia Lungu    |    25 Mar 2024   •   09:34

Zeci de colegi ai studentei din Timișoara, ucisă în mod violent de iubitul ei, s-au adunat, luni dimineață, la Serviciul de Medicină Legală, acolo unde familia Andreei va sosi pentru a-i ridica trupul.

Medicii au terminat raportul care a arătat că tânăra a fost ucisă cu 31 de lovituri de cuțit și a încercat să se apere până în ultimul moment.

Până și anchetatorii au rămas șocați de cruzimea cu care bărbatul a lovit-o pe tânăra, mai ales că, după crimă, acesta a încercat să îi ascundă rănile din jurul gâtului.

Andreea a fost găsită înjunghiată într-un apartament din Timișoara, unde locuia cu iubitul, sora și verișoara acestuia.

Descoperirea macabră a fost făcută de una dintre fetele care locuiau în apartamentul situat la etajul 6, în zona gării de nord, din Timișoara.

Fără să bănuiască ceva, aceasta a mers în una din camere, însă ușa era blocată.

A forțat clanța iar când a deschis ușa a văzut-o pe tânăra de 21 de ani, fără suflare întinsă pe pat și cu pete de sânge pe bluză. A sunat imediat la 112. 

Primii care au ajuns la fața locului au fost medicii de pe ambulanță, care din nefericire nu au mai putut face nimic pentru tânăra.

Ba mai mult decât atât, se pare ca aceasta era decedată de mai multe ore. Imediat au fost alertați și criminaliștii.

Vestea morții tinerei a căzut ca un trăsnet peste apropiați, mai ales ca aceasta nu era cunoscută cu probleme psihice sau de sănătate.

Iubitul studentei ucise și-a recunoscut fapta

Iubitul victimei, Mirel Dragomir, în vârstă de 21 de ani, student anul 3 la Medicină și Teologie a fost dus la audieri.

În fața anchetatorilor, tânărul și-a recunosc fapta. El a povestit oamenilor legii faptul că a recurs la acest gest în urma unui conflict spontan între el și iubita sa. 

Va fi audiată și verișoara lui, studentă la Facultatea de Sport, anul 1. Locuia cu tânărul și cu sora acestuia.

"Viața e nedreaptă, dar Dumnezeu ia doar oamenii buni lângǎ EL… nu o să te uit niciodată și o să te iubesc veșnic! Drum lin către stele, verișoara mea iubită!", a scris verișoara victimei pe pagina sa de Facebook.

×
Subiecte în articol: IML Timisoara colegi studenta ucisa medicina
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close