Antena 3 CNN Actualitate Locale Un copil de 11 ani a murit pe trecerea de pietoni, lovit de o ambulanţă care oprise să îi acorde prioritate

Un copil de 11 ani a murit pe trecerea de pietoni, lovit de o ambulanţă care oprise să îi acorde prioritate

Un copil de 11 ani a fost lovit mortal de o ambulanță care oprise să-i dea prioritate, dar a fost lovită de un TIR, pe DN 15, în Călugăreni, județul Giurgiu.

Un copil de 11 ani a murit pe trecerea de pietoni, lovit de o ambulanţă care oprise să îi acorde prioritate
Sursa foto: IPJ Giurgiu
de Silvia Preda    |    03 Ian 2023   •   22:55

Ambulanța din cadrul SAJ Giurgiu a fost proiectată pe trecerea de pietoni de un camion condus de un cetățean bulgar.

Potrivit Poliției Giurgiu, bulgarul nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de echipajul din cadrul SAJ Giurgiu, condus de un bărbat, de 49 ani, din localitatatea Oinacu, județul Giurgiu, intrând în coliziune cu acesta.

Copilul a fost spulberat de ambulanța proiectată de TIR pe trecerea de pietoni

În urma impactului, echipajul SAJ a fost proiectat pe trecerea de pietoni, unde a acroșat un copil de 11 ani, din localitatea Călugăreni, căruia îi acordase prioritate de trecere.

În urma manevrelor de resuscitare efectuate, a fost declarat decesul copilului.

Copilul a murit pe loc

"Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", transmite Poliția Giurgiu.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauză și împrejurările în care a avut loc evenimentul.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: trecere de pietoni Giurgiu ambulanta
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close