Antena 3 CNN Actualitate Locale Copil de 3 ani, trimis acasă de la grădiniță pentru comportament inadecvat, în Oradea. Reacţia părinţilor

Copil de 3 ani, trimis acasă de la grădiniță pentru comportament inadecvat, în Oradea. Reacţia părinţilor

Părinţii unui copil de trei ani au trăit un adevărat şoc în momentul în care au fost sunaţi să vină să-l ia pe micuț acasă pe motiv că acesta are un comportament inadecvat. Iată ce spun cadrele didactice şi directoarea unității de învăţământ din Oradea.

Copil de 3 ani, trimis acasă de la grădiniță pentru comportament inadecvat, în Oradea. Reacţia părinţilor
Sursa foto: GettyImages
de Claudia Popovici    |    13 Sep 2023   •   23:46

Prima zi de grădiniță a fost un adevărat calvar pentru părinţii unui copil de trei ani care a fost trimis acasă din cauză că avea un comportament inadecvat.

Mai exact, educatoarea a sunat părinţii după două ore să le spună că micuțul nu se poate adapta şi cel mai bine este să fie luat acasă.

Revoltați de situaţie, părinţii acuză cadrele didactice şi consideră situaţia total inadmisibilă. 

"Mi se pare inadmisibil ca un dascăl să nu poată să îl ajute pe copil să se integreze, ci să-l trimită acasă la nici două ore, fără măcar să ajungă să-mi cunoască micuțul”, a declarat părintele copilului pentru bihon.ro

Contactată pentru un punct de vedere directoarea grădiniței a precizat că are cunoștință despre acest caz şi a detaliat situaţia.

Potrivit raportului de evaluare, copilul nu verbaliza deloc, iar specialiştii le-ar fi recomandat părinţilor renunțarea totală la tabletă, telefon, tv.

Referitor la comportamentul copilului în prima zi de grădinița, directoarea a semnalat că micuţul "s-a manifestat foarte violent, scuipând și lovind pe toată lumea".

"În acest context, de frica de a nu-și provoca vreun rău sieși și celorlalți copii, doamna educatoare a contactat-o pe mamă, pentru a vedea cum să reacționeze ca să-l calmeze. Părinții nu i-au spus nimic colegei mele când l-au adus la grădiniță și l-au lăsat în grija ei”, a declarat directoarea grădiniţei care a subliniat că imediat ce a aflat de caz de la educatoare a luat legătura cu mama copilului pentru a-i oferi o alternativă.

"Nu l-am dat afară, nu i-am spus să-l ia acasă sau că nu-l mai primim la grădiniță. Din contră, știind că unii copii se adaptează mai greu, i-am oferit mamei un loc, tot la secția maghiară, în grădinița noastră, dar în altă grupă din structura arondată nouă. (...)

Între timp, noi am luat declarații de la educatoarea acuzată că l-a trimis pe copil acasă, dar și de la îngrijitoarea care a sprijinit-o pe educatoare în acea zi. Am adus în discuție cazul în Consiliul Profesoral și îl vom discuta în Comisia pentru Prevenirea și Eliminarea Violenței, a Faptelor de Corupție și Discriminării în mediul școlar și Promovarea Interculturalității”, a mai spus directoarea grădiniței, potrivit sursei citate. 

Cazul a ajuns și în atenția Inspectoratului Școlar Județean Bihor, care a demarat o cercetare, însă mama copilului a decis să îl înscrie la o altă grădiniță. 

×
Subiecte în articol: gradinita copil comportament copil Oradea
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close