Antena 3 CNN Actualitate Locale Cum s-a răzbunat un bărbat din Vaslui pe mama sa. Femeia este în stare de șoc

Cum s-a răzbunat un bărbat din Vaslui pe mama sa. Femeia este în stare de șoc

Cum s-a răzbunat un bărbat din Vaslui pe mama sa. Femeia este în stare de șoc
Sursa foto: foto: Facebook/ Politia Romana
26 Mar 2019   •   10:25

Un tânăr în vârstă de 25 de ani din comuna Roşieşti este cercetat pentru distrugere după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, a provocat un scandal şi a dat foc casei în care locuia împreună cu mama sa. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, bărbatul a fost cel care a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că vrea să se sinucidă şi să dea foc la casă. 

"Bărbatul în vârstă de 25 de ani locuia împreună cu mama sa. El a venit băut acasă şi a ameninţat că dă foc la casă, lucru pe care l-a şi pus ulterior în practică. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, iar tânărul a fost transportat la spital, fiind internat la secţia de psihiatrie", a declarat marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta. 

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, în urma incendiului casa a fost distrusă aproape în totalitate.

 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: foc mama
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close