Antena 3 CNN Actualitate Locale Descoperire macabră în Brașov. Doi soți au fost găsiți morți în grădina casei

Descoperire macabră în Brașov. Doi soți au fost găsiți morți în grădina casei

Descoperire macabră în Brașov. Doi soți au fost găsiți morți în grădina casei
Sursa foto: foto: Facebook/ Politia Română
10 Iun 2019   •   13:58

O femeie de 70 de ani și soțul ei, în vârstă de 72 de ani, au fost găsiți morți în grădina casei din Bucium, județul Brașov. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și încearcă să stabilească modul în care au murit cei doi.

Potrivit Poliției Brașov, cei doi soți au fost găsiți morți în grădină și se fac cercetări pentru ucidere din culpă, scrie cancan.ro.

„Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cu ocazia verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că două persoane, soț și sotie, în vârstă de 72 ani, respectiv 70 ani din localitatea Bucium, județul Brașov au fost găsite decedate în grădina imobilului unde locuiesc”, au transmis, luni, reprezentanții Poliției Brașov.

Cadavrele au fost ridicate și transportate la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei și stabilirii cauzei reale a decesului celor doi soți.

×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close