Antena 3 CNN Actualitate Locale Descoperire macabră. Un bărbat a fost găsit mort la marginea oraşului Tulcea

Descoperire macabră. Un bărbat a fost găsit mort la marginea oraşului Tulcea

Descoperire macabră. Un bărbat a fost găsit mort la marginea oraşului Tulcea
Sursa foto: Foto: captură Antena 3
de S.T.    |    07 Noi 2019   •   16:40

Poliţiştii fac cercetări în cazul unui bărbat găsit mort într-o clădire dezafectată de la marginea oraşului Tulcea, a anunţat joi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea.

Purtătorul de cuvânt al IPJ, Irina Manolache, a declarat pentru Agerpres că poliţiştii nu au putut identifica urme de violenţă pe trupul bărbatului, din cauza stării avansate de putrefacţie în care se afla cadavrul.

„Cauza decesului va fi stabilită în urma necropsiei. În această speţă, s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a precizat reprezentanta IPJ.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea identităţii bărbatului şi a împrejurărilor în care acesta a murit. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: politisti mort Tulcea cadavru
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close