Antena 3 CNN Actualitate Locale Doi bărbați, prinși în Buzău după ce au comis trei infracțiuni de incendiere

Doi bărbați, prinși în Buzău după ce au comis trei infracțiuni de incendiere

Doi bărbați, prinși în Buzău după ce au comis trei infracțiuni de incendiere
01 Noi 2018   •   15:53

Doi bărbaţi, de 19, respectiv 40 de ani, din comuna buzoiană Puieşti, au fost reţinuţi de poliţişti după ce au incendiat trei anexe gospodăreşti din localitate, potrivit Biroului de presă al IPJ.

Într-un comunicat se arată că cei doi bărbaţi sunt bănuiţi de comiterea a trei infracţiuni de distrugere prin incendiere comise în cursul lunii octombrie.

"Poliţişti din cadrul Secţiei de poliţie rurală Râmnicelu au identificat, în urma activităţilor specifice desfăşurate, doi bărbaţi cu vârste cuprinse între 19 şi 40 de ani, ambii din comuna Puieşti, bănuiţi de comiterea a trei infracţiuni de distrugere prin incendiere. Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că în cursul lunii octombrie 2018, un bărbat în vârstă de 40 de ani ar fi determinat un tânăr de 19 ani, din aceeaşi localitate, să incendieze trei anexe de pe raza localităţii Nicoleşti, comuna Puieşti, folosite pentru depozitarea de produse agricole", a precizat Biroul de presă.

Sursa citată a mai precizat că în urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, faţă de cei doi bănuiţi a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.

În cauză s-a întocmit dosar penal şi poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: barbati Buzau infractiuni incendiere
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close