Antena 3 CNN Actualitate Locale Doi copii au murit în urma unui incendiu

Doi copii au murit în urma unui incendiu

Doi copii au murit în urma unui incendiu
Sursa foto: Foto: ISU Bucuresti-Ilfov/facebook
30 Ian 2017   •   16:24

Doi copii, cu vârste de 8 luni şi 2 ani, din comuna băcăuană Valea Seacă, au decedat, luni, în urma unui incendiu care a izbucnit în căsuţa în care locuiau, scrie Agerpres.

Plutonierul adjutant Florin Olaru, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, a declarat că la faţa locului au fost trimise echipajele de la secţia din Adjud.

'Incendiul a fost semnalat în jurul orei 11,10 iar la faţa locului s-a constatat că ardea salteaua unui pat. Cei doi copii, de 8 luni şi de 2 ani, erau decedaţi şi fuseseră scoşi din locuinţă de vecini. Băieţelul de 8 luni era parţial carbonizat iar fetiţa de 2 ani a fost asfixiată cu monoxid de carbon. Cauza incendiului a fost efectul termic al unei sobe cu acumulare de căldură, care era amplasată foarte aproape de pat', a declarat plutonierul adjutant Florin Olaru, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.

Locuinţa în care a avut loc tragedia are doar 9 metri pătraţi şi este de fapt o singură încăpere, de 3 pe 3 metri, construită din lut.

Mama copiilor era plecată să culeagă lemne iar tatăl acestora este în Spania.

Familia mai are doi copii care în momentul producerii incendiului se aflau la grădiniţă, respectiv la un vecin.

Pe 22 ianuarie, trei fraţi cu vârste cuprinse între 4 luni şi 2 ani, au murit în urma unui incendiu produs în casa în care locuiau din comuna băcăuană Parava.

×
Subiecte în articol: copii morti incendiu
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close