Antena 3 CNN Actualitate Locale Doi polițiști din Brăila au murit arși în mașină, după un cumplit accident în Șuțești

Doi polițiști din Brăila au murit arși în mașină, după un cumplit accident în Șuțești

Doi polițiști, un bărbat de 45 de ani și o tânără de 21 de ani, au murit arși în autospeciala Poliției, după un cumplit accident în satul Șuțești, județul Brăila.

Doi polițiști din Brăila au murit arși în mașină, după un cumplit accident în Șuțești
Sursa foto: Facebook
09 Iun 2020   •   23:04

"În această seară, colegii noștri Bara Mihai (45 ani) și Manea Ana Maria (21 ani) din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca - IPJ Brăila , au decedat, în urma unui accident rutier. Aceștia se aflau la datorie în serviciul de patrulare, pe raza localității Șutești.

Din primele informații, colegul nostru a pierdut controlul "autospecialei", acele sicrie pe roți de care vă aminteam într-un articol anterior și s-a izbit de un copac, după care mașina a luat foc. În urma accidentului, colegii noștri din cadrul Secției 4 Ianca – IPJ Brăila, aflați în timpul serviciului, au decedat, (carbonizați)", se arată într-o postare a Sindicatului Europol.

Agentul șef Mihai Bara (45 de ani) se afla la volanul mașinii, atunci când a pierdut controlul volanului și a intrat într-un copac de pe marginea drumului.

Polițistul mai avea un an până la pensie.

În dreapta sa se afla agentul Ana Maria Manea, în vârstă de 21 de ani. Tânăra polițistă a intrat în serviciu în urmă cu numai cinci luni.

×
Subiecte în articol: Brăila Șuțești
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close