Antena 3 CNN Actualitate Locale Doi polițiști șpăgari au trimis un șofer la bancomat să scoată bani de mită după ce l-au prins fără RCA în Capitală. Ce a pățit șoferul

Doi polițiști șpăgari au trimis un șofer la bancomat să scoată bani de mită după ce l-au prins fără RCA în Capitală. Ce a pățit șoferul

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 16:33 04 Feb 2025 Modificat la 16:33 04 Feb 2025
Masina de politie
Conform faptelor stabilite de procurori, polițiștii șpăgari și-ar fi urmărit "victima". Sursă foto: Getty Images

Doi polițiști de la Secția 2 din Capitală au fost reținuti de procurori pentru corupție, după ce au pretins și primit mită de la un șofer pe care l-au depistat că nu avea asigurare, relatează, marți, Agerpres.

Infracțiunea a fost comisă în toamna anului trecut, potrivit sursei citate, care adaugă că șoferul a retras 500 de lei de la bancomat la sugestia agenților.

"La data de 03.10.2024, în jurul orei 23:10, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza Sectorului 1 București și după ce au oprit în trafic un conducător auto care nu avea asigurare obligatorie pentru răspundere civilă pentru autoturismul pe care îl conducea, cei doi agenți de poliție au pretins și au primit de la șoferul autoturismului suma de 500 de lei, pentru a nu aplica dispozițiile legale (...) privitoare la amendă, reținerea certificatului de înmatriculare și retragerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.

După primirea banilor, agenții de poliție au plecat fără a întocmi vreun act și fără a lua vreo măsură", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Procurorii spun că agenții și-ar fi urmărit "victima"

Conform procurorilor, șoferul le-a spus polițiștilor că nu are bani să le dea, însă agenții i-au indicat un bancomat.

"Probele au relevat că, anterior imobilizării sale în trafic, șoferul vehiculului a oprit într-o benzinărie (...) Echipajul de poliție, sosit ulterior în aceeași benzinărie, a așteptat câteva minute și a pornit în urmărirea vehiculului (...)

S-a mai stabilit că, în momentul în care șoferul oprit a explicat că nu are bani la el, unul dintre poliţişti i-a dat de înțeles că în zonă erau mai multe bancomate, iar de la unul dintre acestea șoferul a retras suma de 500 de lei, pe care a remis-o unuia dintre cei doi agenți", spun anchetatorii.

Polițiștii au fost reținuți pentru 24 de ore.

Ulterior, Parchetul a decis să-i lase în libertate sub control judiciar.

Șoferul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

 

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close