Antena 3 Actualitate Locale Doi turiști din Ucraina, atacați de urs în zona Castelului Peleș. Reacţia primarului din Sinaia

Doi turiști din Ucraina, atacați de urs în zona Castelului Peleș. Reacţia primarului din Sinaia

de Claudia Popovici    |    04 Dec 2021   •   20:15
Doi turiști din Ucraina, atacați de urs în zona Castelului Peleș. Reacţia primarului din Sinaia
Sursa foto: Getty Images

Doi turiști, un bărbat şi o femeie, din Ucraina au fost atacați în această seară de un urs în zona Castelului Peleș. Cei doi sunt conștienți şi primesc îngrijiri la un spital din Sinaia. Potrivit primarului, ursoaica a alergat spre ei să își apere puiul.

Update: Turiștii s-au rănit într-un gard. Ursoaica a alergat spre ei să își apere puiul

Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, spune că cei doi turiști din Ucraina s-au rănit într-un gard în timp ce fugeau de ursoaica venită să își apere puiul.

„Am discutat cu una dintre cele două victime, bărbatul din Ucraina, care a fost rănit la mână. Din discuția pe care am avut-o cu el a reieșit faptul că acesta nu a fost atacat deloc de urs, ci el împreună cu prietena lui se plimbau pe aleea Pleșului seara, au auzit mai multe pocnitori pe care diverși inconștienți le aruncau în zonă, încercând să sperie ursul. Ursul era agitat, era o ursoaică cu pui, și când s-au întâlnit cu ei, la un moment dat în spatele lor a apărut puiul. Ursoaica s-a speriat când a văzut puiul în spatele oamenilor și a sărit după ei. Au sărit un gard spre aleea Pleșului și s-au rănit, le-a intrat sârma ghimpată, s-au rănit și unul și altul și pur și simplu ursoaica a alergat spre ei, dar a alergat să-și apere puiul”, a declarat Vlad Oprea, la Digi24, citat de Mediafax. 

Acesta spune că va propune relocarea ursoaicei și a puiului.

„Împreună cu jandarmii am securizat zona respectivă, acum ursoaica a fugit în pădure, și am hotărât ca mâine să fie tranchilizantă și realocată în altă parte, într-o zonă nelocuită de oameni, iar puiul să fie relocat într-un centru de îngrijire. (...) Noi vom face propunerea, iar Ministerul Mediului va decide”, a mai spus primarul.

Ştirea iniţială: Doi turiști din Ucraina, atacați de urs în zona Castelului Peleș

Potrivit ISU Prahova, două persoane din Ucraina au fost atacate de urs în zona Castelului Peleș.

Este vorba de un bărbat de 28 de ani care prezintă răni produse prin sfâșiere la o mână și un picior și o femeie de 32 de ani care are o plagă la o mână.

Cei doi sunt conștienți. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD. Ulterior, cei doi turişti au fost transportați la spitalul de la Sinaia.

Potrivit localnicilor, în zona parcării de la Castelului Peleș au fost văzuți mai mulţi urși care căutau de mâncare. Imaginile au fost postate pe paginile de socializare. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: castelul peles turisti Ucraina urs Sinaia

Ați resimțit creșterea punctului de pensie de la 1 ianuarie 2022? Cât ar trebui să fie pensia în România pentru o viață normală? Dezbate subiectul împreună cu noi pe grupul de Facebook Ştiri Antena 3

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close