Antena 3 CNN Actualitate Locale Dramatic! O fetiţă s-a înecat sub privirile disperate ale mamei sale

Dramatic! O fetiţă s-a înecat sub privirile disperate ale mamei sale

Dramatic! O fetiţă s-a înecat sub privirile disperate ale mamei sale
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
30 Iun 2016   •   23:50

O fată de nouă ani din comuna Iancu Jianu, Slatina, s-a înecat joi seara în râul Olteţ, sub privirile mamei sale, după ce a alunecat într-o zonă excavată, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.

Potrivit acestuia, fata se juca împreună cu fratele ei mai mic în apa râului de mică adâncime, în apropierea malului. Ea a alunecat într-o zonă excavată, unde adâncimea apei avea aproximativ trei metri. Mama fetei a sunat la 112 şi a cerut ajutor.

Pompieri şi echipaje SMURD s-au deplasat la faţa locului. Când pompierii au găsit fata aceasta se afla în stop cardio-respirator. Echipele de salvare au început imediat manevrele de resuscitare, dar copila nu a mai putut fi salvată.

Fratele fetei înecate, un băiat de aproximativ şapte ani, a fost salvat de mama sa care a reuşit să-l scoată la timp din apă. La sosirea pompierilor băiatul era conştient, în stare stabilă şi a fost transportat la spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: copil inecat
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close