Antena 3 CNN Actualitate Locale Ea este Ștefania, eleva din Satu Mare, care a murit în spital de la o banală pneumonie | "Am fi vrut să rămâi în mijlocul nostru, dar Dumnezeu a avut un alt plan"

Ea este Ștefania, eleva din Satu Mare, care a murit în spital de la o banală pneumonie | "Am fi vrut să rămâi în mijlocul nostru, dar Dumnezeu a avut un alt plan"

O elevă de 15 ani a decedat la Spitalul Județean Satu Mare, în urma unui stop cardio-respirator, deşi se internase cu o banală pneumonie. Fata nu avea probleme de sănătate majore, iar părinții și profesorii sunt șocați.

Ea este Ștefania, eleva din Satu Mare, care a murit în spital de la o banală pneumonie | "Am fi vrut să rămâi în mijlocul nostru, dar Dumnezeu a avut un alt plan"
Sursa foto: Facebook
de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Ian 2023   •   18:23

Ștefania, elevă la Școala Gimnazială Dobra, din județul Satu Mare, a decedat în seara de 18 ianuarie, în timp ce se afla la Spitalul Județean de Urgență.

Eleva de 15 ani ar fi suferit un stop cardio-respirator, în urma unei pneumonii, însă acest detaliu nu a fost confirmat încă de cadrele medicale.

De asemenea, adolescenta nu era cunoscută cu probleme de sănătate, iar profesorii au declarat că era energică și plină de viață, potrivit PresaSM.

Cu toate acestea, în ultimele zile, fata nu s-a simțit foarte bine, iar părinții i-au anunțat pe profesori, marți, că Ștefania este bolnavă și va lipsi o perioadă de la școală.

În final, fata a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență, unde din păcate a decedat.

Citește și: O fetiţă de 13 ani a murit subit în timpul unui antrenament, sub ochii îngroziţi ai copiilor, la CSS Piatra Neamţ

"Am fi vrut să rămâi în mijlocul nostru, dar Dumnezeu a avut un alt plan"

Acum, părinții, profesorii și colegii sunt devastați din cauza tragediei, fiindu-le greu să accepte faptul că Ștefania s-a stins la numai 15 ani.

"Am fi vrut sa ramai în mijlocul nostru dar Dumnezeu a avut un alt plan. Am fi vrut sa cânți alături de noi, la sfârșitul clasei a 8 a dar de azi vei canta în ceruri. Am fi vrut sa mai povestim, să facem ghidușii, să facem poze, sa mergem un excursii dar de azi tu ne privești de Sus ! Rămas bun draga noastră colega și eleva Stefania Racz, este greu sa înțelegem ce s-a întâmplat, ne e greu sa vedem de azi banca ta goala!Vei rămâne mereu în sufletul și amintirea noastră!! Te vom iubi mereu!! Bunul Dumnezeu sa te odihnească în pace!!" a scris Anca Potra, directorul Școlii Gimnaziale Dobra, pe pagina sa de Facebook.

Prietenii și membrii comunității și-au exprimat regretul și durerea la auzul veștii că Ștefania nu mai este printre ei. Gândurile lor s-au îndreptat spre părinții tinerei.

"Drum lin către cer, dragă Ştefania"

"Doamne, te rog mângâie familia rămasă, dă-le putere să meargă mai departe, doar tu poți da pace în sufletele lor sfâșiate de durere. Știu că ajungi printre îngeri, suflet bun. Rămas bun. Sincere condoleanțe familiei."

×
Subiecte în articol: deces Satu Mare stop cardio-respirator
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close